săláș (-șuri), s. n. – 1. Locuință, locaș, casă. – 2. Adăpost, refugiu. – 3. (Trans. de N.) Sicriu. – 4. Grup de familii de țigani robi, format pînă la 15 capi de familii care aparțineau aceluiași proprietar. – Var. Mold. salaș. Mag. szállás (Miklosich, Fremdw., 124; Cihac, II, 524; Gáldi, Dict., 96), cf. sb. salaš „cătun”, pol. szalasz, rus. šalaš. – Der. sălășlui, vb. (a găzdui, a adăposti; a se aciua; a locui, a trăi); sălășluință, s. f. (sălaș, domiciliu); sălășitoare, s. f. (Trans., osul-iepurelui, Onosis spinosa). Vezi definitia »

LUNTRÁȘ, -Ă, luntrași, -e, s. m. și f. Persoană care conduce o luntre; vâslaș, năier, barcagiu. – Luntre + suf. -aș. Vezi definitia »

CĂÚȘ, căușe, s. n. 1. Vas de lemn în formă de cupă sau de lingură mare, folosit pentru a lua apă, făină, grăunțe etc.; cauc; p. ext. nume dat unor unelte care au această formă. ◊ Expr. A face mâna căuș = a da mâinii forma unui recipient, apropiind degetele și adâncind palma. ♦ Cantitatea de apă, făină, grăunțe etc. care intră într-un căuș (1). 2. Lingură mare de lemn cu care se toarnă vinul din pritoacă în cadă. 3. Lingură de formă specială folosită la prepararea brânzeturilor, cu care se scoate, se așază și se amestecă coagulul. 4. Lingură de tablă sau de lemn cu ajutorul căreia se scoate apa din barcă. 5. Piesă din tablă folosită pentru legarea cablului de foraj de un ax sau a două cabluri între ele. 6. Cancioc. 7. (Mar.) Bazin mic într-un port, pentru ambarcațiuni. – Lat. *cau (< cavus) + suf. -uș. Vezi definitia »

dușấș, dușấșuri, s.n. (înv.) noroc, șansă. Vezi definitia »

BĂIÁȘ, băieși, s. m. Bărbat care servește într-o baie publică. – Din baie¹ + suf. -aș. Vezi definitia »