ȘTRAND s. n. loc special amenajat pentru baie, plajă sau sporturi nautice. (< germ. Strand) Vezi definitia »

plăpînd (-dă), adj. – 1. Debil, firav. – 2. Fragil. Origine expresivă. Der. din lat. *palpabundus ‹ palpāre „a mîngîia” (Cihac, I, 223; Candrea, Rom., XXXI, 309; Loewe 14; Candrea-Dens., 1401; Candrea, Éléments, 7; Pușcariu 1332; REW 6174; Rosetti, I, 170), sau din palpandus (Tiktin), este greu de admis din motive fonetice și formale. Mai probabil trebuie să se pornească de la o rădăcină expresivă plăp-, ca pîlp(îi), fîlf(îi), care ar arăta aceeași idee de „a bate, a se mișca slab”: plăp- nu este fără îndoială altceva decît pîlp- cu metateză. Terminația e mai puțin clară și s-ar putea datora unei analogii cu blînd, flămînd; dar este de remarcat că nu există certitutdinea unei folosiri cu adevărat populare a acestui cuvînt, care apare la autori, din a doua jumătate a sec. XIX și că, prin urmare, ar putea fi creat arficial, ca tremurîndă, surîzîndă, aparținînd aceleiași epoci. Aceleiași rădăcini expresive aparțin plăpău, adj. (Mold., neghiob, nătîng), pe care Cihac, II, 260, îl punea în legătură cu ceh. plepe „moale, delicat”, și pleoapă (var. pleopă, plopă, înv. plehupă), s. f. (membrană mobilă a ochiului; capacul de la sicriu), ca și plăpînd, se folosește mai ales în Munt. (ALR, I, 17) și care a primit până acum diferite explicații, toate insuficiente: din lat. palpebra, cu o puternică modificare fonetică (Diez, I, 302; Tuttle, Rom. R., I, 439; Tiktin; cf. împotrivă Densusianu, Rom., XXXIII, 283); lat. pupula, cu metateză *pluppea (Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 689; Pușcariu 1335; REW 6616; Scriban); sl. *prechlupa „capac”, cf. bg. pohlupka (Densusianu, GS, I, 143); sau dintr-un cuvînt anterior indoeurop. (Rusu, Dacor., XI, 148). Prin aceeași intenție expresivă trebuie să se explice sp. plepa „persoană care are multe defecte”, pe care Corominas, III, 822, îl consideră de origine incertă; cf. și lat. palpebra ‹ palpare (Walde-Pokorny 445). Vezi definitia »

DOCTORÁND, -Ă s. m. f. cel care își pregătește doctoratul. (< germ. Doktorand) Vezi definitia »

gînd (gấnduri), s. n. – 1. Idee. – 2. Meditație, reflecție. – 3. Preocupare, grijă. – 4. Opinie, părere. – 5. Intenție, hotărîre. – 6. Spirit, inteligență. Mag. gond (Cihac, II, 500; Gáldi, Dict., 90; DAR). Sec. XVII. – Der. gîndi, vb. (a se gîndi, a medita, a reflecta; a fi de părere, a considera, a avea intenția, a-și propune); gîndire, s. f. (gînd, idee; reflecție); negîndire, s. f. (înv., lipsă de gîndire); gînditor, adj. (meditativ, preocupat); gîndului, vb. (a gîndi), în Mold., rar, direct din mag. gondolni; îngîndura, vb. (a pune pe gînduri, a îngrijora). Vezi definitia »

Când am să plec departe ... în lumină Nu vreau decât două lalele : Una roșie și alta galbenă În fiecare a 22 – a zi din lună . Atunci mă voi înălța pentru tine Precum curcubeul după o zi ploioasă Pe cerul senin de vară Și te voi învălui cu toată dragostea mea. Vezi definitia »