HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț¹ + suf. -ui. Vezi definitia »

ALEXANDRU I (ALEXANDER I LAND), ins. în M. Belingshausen (Antarctica), despărțită de Pen. Țara lui Graham prin George VI Sound și de ins. Charcot prin ghețarul de șelf Wilkins; 43,2 mii km²; lungime: c. 380 m; lățime: 80-240 km. Relief muntos – culmea Douglas (2.987 m, vf. Stephenson). Considerată pînă în 1940 parte a continentului. Descoperită și denumită în 1821 de expediția condusă de F.F. Belingshausen. Vezi definitia »

hăcuí (-uésc, hăcuít), vb. – A tăia în bucăți, a sfîrteca, a toca. Origine incertă. Pare a fi germ. hacken; trebuie să fi intrat însă în rom. pe o filieră sl., care nu este cunoscută. Sec. XVII, astăzi în Mold. și Bucov. Vezi definitia »

scurmuzuí, scurmuzuiésc, vb. IV (reg.) 1. (în forma: scurmuzi) a zgâria superficial (cu râtul, cu ciocul, cu ghearele); a scurma. 2. (refl.; fig.; despre durere) a ieși la iveală, a se manifesta (cu evidență). Vezi definitia »

haihúi¹, s.m. (înv.) fluieră-vânt, derbedeu. Vezi definitia »