PLIMBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plimbăreți, -e, adj. Căruia îi place să se plimbe (mult), să umble (fără rost), să hoinărească. – Plimba + suf. -ăreț. Vezi definitia »

LÓBONȚ, lobonți, s. m. Nume dat ostașilor care luptau pentru cauza Imperiului Habsburgic în timpul mișcării antihabsburgice din Ungaria și din Transilvania. – Cf. magh. labanc. Vezi definitia »

PRUNDÚȚ s. n. Prunduleț. – Prund + suf. -uț. Vezi definitia »

hîț interj. – Indică o mișcare ritmică de legănat. – Var. hîța, huța, uța, ița. Creație spontană. – Der. hîță, s. f. (Banat, sanie); hîțîi (var. hați, hățăi, ița, huțăi), vb. (a scutura; a hurui; a agita, a mișca), cf. bîțîi; hîțîna (var. hîțina, hîțîni), vb. (a scutura, a hurducăi) cu suf. expresiv -na; hîlțîna (var. hîlțîni), vb. (a hurducăi), cu l expresiv, cf. sgîlțîna; hîrț, interj. (exprimă efortul care se cere pentru a scutura sau deplasa un obiect greu); huță, s. f. (leagăn, scrînciob); huiț, s. n. (Trans., a legăna); huțuna (var. huțîna, huțina), vb. (a scutura; a legăna); huțuț, s. n. (leagăn, scrînciob); huțuța, vb. (a legăna); huțupi, vb. refl. (a se strădui, a face un efort); hutupi, vb. (a împinge, a alunga); heață, s. f. (Trans. de Sud, vargă, joardă); hîțînătoare (var. huțunătoare), s. f. (scrînciob); (h)oțopină (var. huțupină), s. f. (mîrțoagă; femeie rotofeie). Vezi definitia »

balț, (balțuri), s. n. – 1. Laț, șiret, panglică. – 2. Voal al miresei. – 3. Giulgiu. – 4. Animal cu gâtul alb sau pătat cu alb. – Mr. balțu. Lat. balteus „panglică” (Pușcariu 181; REW 919; Candrea-Dens. 130; Densusianu, GS, II, 316); cf. it. balzo „margine, capăt”, cat. balç, sp. balzo. Se folosește numai în Trans. Der. bălti, vb. (a încovoia); bălți, vb. (Mold., a da drumul din strînsoare); bălța, vb. (a împestrița); bălțat, adj. (pestriț, în multe culori, pătat); bălțătură, s. f. (împestrițare); îmbălța, vb. (despre mirese, a-și pune voalul); a îmbălțui, vb. (a pune voalul miresei). Der. a bălți este normal; a bălti pare a fi suferit, atît ca semantism cît și ca fonetism, influența lui a bolti. Adj. bălțat se consideră în general cuvînt aparte, derivat direct din lat. balteatus „încins, încununat” (Pușcariu 181; REW 919; Densusianu, Rom., XVIV, 586; Candrea-Dens., 132; DAR); ca *balteanus › it. balzano, v. fr. bauçant, fr. balzan). Dar poate fi considerat de asemenea der. de la a bălța, format în mod regulat. De la el provin rut. balec „pestrițat”, sb. belcat „alb” (Candrea, Elemente, 402), acesta din urmă probabil prin asociere cu sl. bĕlŭ „alb”. Vezi definitia »