răsbói (-oáie), s. f. – 1. (Înv.) Luptă, bătălie, încăierare. – 2. Conflict armat. – Var. război. Mr. arăsboi, megl. răsboi. Sl. razboi „homicid”, cf. sl. bojŭ „moarte, luptă” (Miklosich, Slaw. Elem., 42), cf. bg., slov. razboj. – Der. răsboi, vb. refl. (a face război, a lupta); răsboinic, s. m. (luptător), din sl. razbojnikŭ; răsboinicie, s. f. (combativitate, agresivitate); răsboinicesc (var. răsboiesc), adj. (de război), înv.; răsboitor, adj. (beligerant); resbel, s. n. (război), cuvînt format arficial pe la 1860-70, prin contaminarea lui răsboi, cu lat. bellum (Phlippide, Principii, 107). Vezi definitia »

LINGURÓI, linguroaie, s. n. Augmentativ al lui lingură(I 1). ♦ Polonic. ◊ Expr. A mânca banii (sau paralele, averea) cu linguroiul = a cheltui fără măsură. – Lingură + suf. -oi. Vezi definitia »

hop-ciocói s.m. (înv.) ciocoi avansat. Vezi definitia »

zăvói (-oáie), s. n. – Pădurice la cotitura unui rîu. – Megl. zăvoi. Sl. zavoj „învîrtire” (Tiktin; Conev 40); pentru semantism, cf. crivină. Vezi definitia »

cârhói, cârhoáie, s.n. (reg.) ridicătură de piatră; corhană. Vezi definitia »