TÁINĂ, taine, s. f. 1. Ceea ce este neînțeles, nedescoperit, nepătruns de mintea omenească; mister. ♦ Minune, miracol; poveste minunată. 2. Secret. ◊ Loc. adj. si adv. (Înv.) De taină = intim, particular. (În religia creștină) Cina cea de taină = masa luată de Hristos cu apostolii săi, în seara dinaintea răstignirii. (Expr.) A sta de taină = a întreține o conversație cu caracter intim. ◊ Loc. adv. În taină = pe ascuns, secret; discret. 3. Fig. Loc ascuns, tăinuit; ascunzătoare, tainiță. 4. (Bis.; în sintagma) Sfintele taine sau cele șapte taine = cele șapte ritualuri sau acte de cult din religia creștină (botezul, căsătoria, spovedania, mirul, împărtășania, hirotonia și maslul), prin care credincioșii consideră că li se transmite harul divin. – Din sl. tajna. Vezi definitia »

PÚDRĂ s.f. Pulbere, praf foarte fin cu bază de amidon (parfumat), folosit ca fard; pulbere fină folosită contra iritațiilor pielii. ♦ Pulbere foarte fină (mai ales de zahăr). [< poudre]. Vezi definitia »

chivắră (-vére), s. f. – Cască, coif. V. rus. kiverŭ, cf. rut. kyver, pol. kiwior „turban” (Cihac, II, 51), cuvînt de origine necunoscută în sl. (Vasmer, I, 554). Legătura cu sl. kivorĭ „baldachin” sugerată de Cihac, pare îndoielnică. Vezi definitia »

sulfinícă, sulfinéle, s.f. (reg.) sulfiniță. Vezi definitia »

MELANOTROPÍNĂ s. f. hormon al lobului mijlociu al hipofizei, care stimulează secreția de melanină. (< germ. Melanotropin) Vezi definitia »