PUF², (5) pufuri, s. n. 1. (De obicei cu sens colectiv) Pene mici, moi și fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acoperă corpul unor păsări pe burtă și sub aripi, servind pentru umplerea pernelor, a plăpumilor etc. ◊ Expr. A crește în puf = a crește în confort, neducând lipsă de nimic. 2. (Cu sens colectiv) Peri fini și moi care cresc pe obraz; început de barbă sau de mustață. 3. (Cu sens colectiv) Părul mărunt, moale și mătăsos din blana unor animale. 4. (Cu sens colectiv) Perii mici și fini ai unor fructe, semințe etc. 5. Obiect de toaletă care servește la pudrat, făcut din puf² (1) sau din alt material pufos. 6. (Adjectival, în compusul) Bumbac-puf = bumbac brut obținut la cules. 7. (Spec.) Minge de badmington. – Din bg., scr. puh. Vezi definitia »

NĂDÚF (3), nădufuri, s. n. (Pop.) 1. Senzație de greutate în respirație, care constituie simptomul mai multor boli; sufocare, înecăciune; spec. astmă. 2. Căldură mare, înăbușitoare; caniculă, arșiță, zăpușeală. 3. Supărare, necaz, ciudă, mânie. [Var.: (reg.) năduh s. n.] – Din sl. *naduch.. Vezi definitia »

puf interj. – Imită forăitul. Creație expresivă, cf. buf, uf. – Der. pufăi (var. pufui), vb. (a (s)forăi; a pufni, a fuma pipă); pufai, s.n. (prahiță, Lycoperdon communis); pufăios, adj. (puhav); pufni, vb. (a pufăi; a izbucni în rîs), cf. bufni; pihăi, vb. (a forăi); pifăi, vb. (a fuma); pufnitură, s.f. (forăit, bufnet); pufăit (var. pufuit), s.f. (bufnit, suflu); pufnet, s.n. (bufnit). Vezi definitia »

BUF¹ interj. Cuvânt care imită zgomotul înfundat produs de căderea unui obiect tare, de o lovitură sau de o explozie. – Onomatopee. Vezi definitia »

șlaúf, șlaúfe, s.n. (reg.) furtun de tras vinul. Vezi definitia »