Definita cuvantului boașă
boáșă (-șe), s. f. – Testicul. Var. boș. Megl. boș, istr. boș. Origine necunoscută. Etimonul lat. byrsa „pungă”, propus de Diez, nu este posibil. Pușcariu 210 (și DAR) a încercat să depășească dificultatea, presupunînd o formă *byrsea, care nu este însă nici ea satisfăcătoare. Ar putea fi tc. boș „gol”, cu același sens ca deșert, cf. fr. creux de l’estomac (din tc. provine și mr. boșă „gol”); dar vechimea cuvîntului (apare la Dosoftei) și semantismul lui, identic în dialecte, se opun acestei explicații. Der. boșar, s. m. (pepene galben); boșorog, adj. (care suferă de hernie, surpat; plantă, Scleranthus annuus), care pare formație glumeață, pe baza lui boașe și olog, modificată ca în șontorog; boșorogi, vb. (a deșela, a speti; a ologi); boșorogeală, s. f. (hernie; decrepitudine). Trebuie de asemenea să presupunem că boșorog, care circulă numai în Munt. (ALR 125), a suferit probabil influența formală a sb. bosonog „desculț”.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu boașă
mángă s.f. (reg.) 1. surpătură în mal; prăpastie. 2. drum sub nivelul ogoarelor din jur. 3. om încăpățânat. Vezi definitia »
balenă, balenă s. f. 1. (deț.) dubă de transport a deținuților. 2. (peior.) femeie grasă Vezi definitia »
ocólnică (ocólniță), ocólnice (ocólnițe), s.f. (reg.) hartă topografică având indicate hotarele și cuprinsul unei moșii. Vezi definitia »
FORÉZĂ, foreze, s. f. Mașină de forat. – Din fr. foreuse. Vezi definitia »
NATÚRĂ, naturi, s. f. 1. Lumea materială; univers, fire; totalitatea ființelor și a lucrurilor din Univers; p. restr. lumea fizică înconjurătoare, cuprinzând vegetația, formele de relief, clima. ◊ Științele naturii = științe care au ca obiect fenomenele lumii înconjurătoare, lumea anorganică și organică; științele naturale. Natură moartă = grup de obiecte mărunte, neînsuflețite, de uz curent (fructe, flori, vânat etc.), natură statică; p. ext. pictură care înfățișează un astfel de grup. ◊ Loc. adj. și adv. După natură = având ca model obiectele din realitate. ◊ În natură = a) (loc. adv.) în realitate, aievea, în persoană; b) (loc. adj. și adv.) în obiecte, în produse (nu în bani). 2. Ansamblul legilor după care se dezvoltă Universul; Universul considerat ca o forță activă, creatoare, condusă după anumite legi. 3. Ansamblu de însușiri pe care o ființă le are din naștere, care rezulta din conformația sa și care o caracterizează, constituind esența sa; fel propriu de a fi al cuiva; fire, temperament. 4. Caracter specific al unui lucru, însușire caracteristică; calitate. ◊ Loc. adj. De natură să... = capabil să..., apt să..., potrivit să... ◊ Expr. Este în natura lucrurilor = este firesc, e de la sine înțeles. – Din fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur. Vezi definitia »