PIZMÁȘ, -Ă, pizmași, -e, s. m. și f., adj. (Pop.) 1. S. m. și f., adj. (Persoană) care poartă pizmă cuiva; (om) răutăcios, invidios; p. ext. (om) plin de ură, potrivnic, dușmănos, vrăjmaș, pizmuitor, pizmătareț, pizmătăreț, pizmăreț. 2. Adj. (Despre acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor) Care exprimă ură, dușmănie, invidie. – Pizmă + suf. -aș. Vezi definitia »

PÂȘ¹ interj. (De obicei repetat) Cuvânt care redă zgomotul ușor produs de pașii cuiva, de mersul în vârful picioarelor etc. – Onomatopee. Vezi definitia »

CĂLĂRÁȘ, călărași, s. m. 1. (La pl., în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Corp militar de slujitori auxiliari ai domniei; (și la sg.) membru al acestui corp militar. ♦ (Înv.) Ostaș de cavalerie. 2. Coardă de rod la vița de vie, scurtată la 4-6 muguri, și plasată călare pe coarda de doi ani. – Călare + suf. -aș. Vezi definitia »

sălcăríș, sălcăríșuri, s.n. (reg.) loc plantat cu sălcii; sălciș. Vezi definitia »

BANUȘ, Maria (1914-1999, n. București), poetă româncă. Debutează cu o lirică a adolescenței, de o remarcabilă senzorialitate și candoare („Țara fetelor”). Ulterior, interpretă a temelor proletcultiste, a elanurilor civice ocazionale („Versuri”, „Ție-ți vorbesc, Americă!”), a miturilor și întrebărilor existențiale („Portretul lui Fayum”, „Noiembrie, inocentul”, „Oricine și ceva”). Memorialistică („Sub camuflaj”). Premiul „Herder” (1989). Vezi definitia »