léurdă s.f. – Varietate de usturoi sălbatic (Allium ursinum). Origine necunoscută. S-a încercat explicarea acestui cuvînt prin intermediul alb. hudërë „usturoi” (Cihac, II, 718; Philippide, II, 719; Rosetti, II, 118); dar această ipoteză pare insuficientă. După Diculescu, Elementele, 434, dintr-un gr. *λεβυρήδης cu suf. -ida; după Scriban, în legătură cu lat. luridus. Der. par să arate că sensul primar nu este cel de „usturoi”, ci cel de „pădure mlăștinoasă”, cum sînt cele în care crește în mod spontan această plantă; din această cauză e posibil să ne gîndim la o origine expresivă: leurdă ar putea fi o var. a lui leopă, leoarbă, leoarcă, cu sensul de „loc unde bolborosește”. – Der. leurdeasă, s.f. (pădure); leurdar, s.m. (tîlhar). – Din rom. provine rut. levurda. Vezi definitia »

cucuioáră, cucuioáre, s.f. (reg.) 1. umflătură, cucui, cocor, țugui, neoacă, bolfă, motâlcă. 2. vârf de deal, pisc. Vezi definitia »

STÉLĂ, stele, s. f. Mic monument cu caracter comemorativ, în formă de coloană sau de pilastru, alcătuit dintr-un singur bloc de piatră și purtând de obicei inscripții sau sculpturi, specific antichității. – Din fr. stèle. Vezi definitia »

țăndurícă (= țăndărică „așchie”) s. f. (pl. țăndurele) Vezi definitia »

formă de relief caracteristică șiroirii, mai ondulată decât rigolele sau ravenele, rezultată din acțiunea apei din precipitații, având lungimi de sute de metri și in adâncime secționează atât solul sau depozitul, cât si roca debază Vezi definitia »