LÍMITĂ, limite, s. f. 1. Punct extrem, margine (a unei suprafețe, a unui obiect etc.). ♦ Tonul cel mai înalt sau cel mai profund pe care îl poate emite o voce sau un instrument. ♦ (Mat.) Valoare fixă către care tind valorile unei mărimi variabile. 2. (În sintagma) Limită teritorială = linie care delimitează teritoriul unui stat, al unei provincii, al unei regiuni etc.; graniță, hotar. Limită silabică = locul unde se termină o silabă și începe alta în fluxul vorbirii. 3. Fig. Punct până la care pot ajunge posibilitățile, facultățile, mijloacele etc. cuiva. ◊ Limită de vârstă = vârsta până la care cineva poate ocupa în mod legal o funcție publică. – Din fr. limite, lat. limes, -itis. Vezi definitia »

HUIDUIÁLĂ, huiduieli, s. f. Acțiunea de a huidui și rezultatul ei; huiduitură. [Pr.: -du-ia-] – Huidui + suf. -eală. Vezi definitia »

FRIGURÍCĂ, frigurele, s. f. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu tulpina foarte ramificată, cu frunze ovale și cu flori roșii sau albe (Erythraca pulchella). 2. Fierea-pământului. – Frig + suf. -ică. Vezi definitia »

GENUNCHIÉRĂ, genunchiere, s. f. împletitură de lână, de bumbac, bandaj special etc. cu care se acoperă genunchiul (1) pentru a-l proteja (la sport sau la anumite munci). [Pr.: -chi-e-] – Genunchi + suf. -ieră. Vezi definitia »

TĂGĂDUÍNȚĂ, tăgăduințe, s. f. (Înv.) Tăgăduială. – Tăgădui + suf. -ință. Vezi definitia »