CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roată de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurență cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a mărgini. 3. Intranz. A se așeza în formă de cerc. – Cerc + suf. -ui. Vezi definitia »

zbânțuí (a se ~) (pop., fam.) vb. refl. ind. prez. 1 sg. mă zb'ânțui, 2 sg. te zb'ânțui, 3 se zb'ânțuie, imperf. 3 sg. se zb'ânțuiá; conj. prez. 3 să se zb'ânțuie Vezi definitia »

ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui. Vezi definitia »

LIMBA-MIELULUI s.f. (bot.) Plantă erbacee cu frunze mari și flori albastre sau albe (Borrago officinalis), ale cărei frunze mari, cu gust de castravete, se pot consuma în salate și ale cărei flori, zaharate (trecute prin albuș bătut și apoi prin zahăr pudră), se folosesc în gastronomie ca elemente de decor pentru salate de fructe și înghețate. Vezi definitia »

mățuí, mățuiésc, (reg.) a curăți de mațe. Vezi definitia »