JERUÍ vb. IV. v. jărui. Vezi definitia »

dăinuí (dăinuiésc, dăinuít), vb. – 1. A dura. – 2. A se prelungi, a ființa. Sb. danovati, danujem (Candrea; Scriban). După Șeineanu, II, 152 și Pascu, II, 130, din tc. dayanmak „a dura”; ipoteză improbabilă. – Der. dăinuitor, adj. (trainic, persistent). Vezi definitia »

șpraițuí, șpraițuiésc, vb. IV (reg.) 1. (despre pereții unei săpături, despre porțiuni dintr-o construcție) a sprijini cu proptele. 2. (despre buștenii care urmează să fie tăiați cu gaterul) a înțepeni folosind proptele. 3. (în forma: șprăițui; despre drumuri forestiere) a acoperi cu traverse dispuse la anumite intervale. 4. (în forma: șprăițui; despre pereți) a acoperi cu șipci; a șipcui. 5. (despre bușteni) a rotunji cu toporul la capete; a șpronțui, a șpronța. Vezi definitia »

HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. Intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruță, când se rostogolește un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. Refl. (Reg.) A se dărâma, a se surpa, a se nărui. [Var.: huluí, uruí vb. IV] – Formație onomatopeică. Vezi definitia »

văcsuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văcsuiésc, imperf. 3 sg. văcsuiá conj. prez. 3 să văcsuiáscă Vezi definitia »