cúcă (cúci), s. f. – Culme izolată și golașă, stîncă. Probabil cuvînt identic cu ciucă, ce are același sens; pentru alterarea fonetismului, cf. ciocan – cocean, ciocîrlă – cocîrlă, etc. Ar putea fi și formație regresivă, plecînd de la cucui 2, sau cel puțin formă influențată de acest ultim cuvînt. Este puțin probabilă der. directă din lat. cucullus (REW 2359). După Pascu, Beiträge, 9, din bg. kuka. Pentru DAR, ar putea fi cucă „femela cucului”, datorită izolării și singurătății ei, ipoteză destul de ciudată, Iordan, BF, VI, 184-7, admite identitatea cu ciucă, dar preferă să plece de la lat. *cucca. Vezi definitia »

DECADÉNȚĂ s. f. decădere, declin, regres. ◊ corupție, degradare morală, depravare. (< fr. décadence, lat. decadentia) Vezi definitia »

HIALOPLÁSMĂ, hialoplasme, s. f. (Anat.) Zonă periferică a citoplasmei celulare; ectoplasmă (1). [Pr.: hi-a-] – Din fr. hyaloplasme. Vezi definitia »

ȚÂRFÂIÁLĂ, țârfâieli, s. f. (Reg.) Noroi subțire, fleșcăraie. – Din țârfă + suf. -eală. Vezi definitia »

ASCÉZĂ s. f. Ascetism; p. ext. ansamblu de exerciții fizice și spirituale (considerate purificatoare) practicate de unii călugări. – Din fr. ascèse. Vezi definitia »