OGIVĂ, pl. -e 1. (arhit.) Element arhitectural caracteristic stilului gotic, constând dintr-o arcadă formată prin intersecția (sub un unghi ascuțit) a două arcuri de cerc dispuse diagonal, care constituie osatura unei bolți sau a unei deschideri. Curbele ogivelor se întâlnesc într-un vârf îndepărtat (E. Lov.) 2. (milit.) Partea anterioară, cu formă aerodinamică, a unui proiectil de artilerie, a unei bombe sau rachete. 3. (milit.) Ogivă nucleară = proiectil cu focos sau încărcătură nucleară. /<fr.ogive<cuv. arab Vezi definitia »

STRÂNSURÍCĂ s. f. (Rar) Diminutiv al lui strânsură (I 2). Vezi definitia »

-DRÓM(Ă) elem. dromo-. Vezi definitia »

TETRAVALÉNȚĂ s. f. proprietate a elementelor chimice de a fi tetravalente. (după fr. quadrivalence) Vezi definitia »

TRAVERSIÉRĂ, traversiere, s. f. Lanț folosit pentru a ridica ancorele care nu intră în mare. [Pr.: -si-e-] – Din fr. traversière. Vezi definitia »