Definita cuvantului licență
LICÉNȚĂ s.f. 1. (În trecut) Titlu obținut în urma unui examen special susținut la terminarea studiilor superioare, prin care se dobândea dreptul de a exercita profesiunea corespunzătoare studiilor; examen de licență; (p. ext.) diplomă care atestă acest titlu. 2. Purtare care întrece limitele bunei-cuviințe. 3. (Rar) Învoire, permisiune. ◊ Licență poetică = abatere ușoară de la regulile gramaticale de pronunțare și de scriere corectă a cuvintelor pentru a învinge o dificultate de versificație. 4. Contract de cedare a drepturilor de exploatare a unei invenții. ♦ (Ieșit din uz) Autorizație pentru exercitarea unui anumit comerț, a unei anumite industrii sau pentru a importa și exporta mărfuri, dată de stat unui particular. [< fr. licence, it. licenza, lat. licentia].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu licență
FEREÁSTRĂ, ferestre, s. f. 1. Deschizătură de formă regulată lăsată în peretele unei clădiri, al unui vehicul etc. pentru a permite să intre aerul și lumina; ansamblu format dintr-un cadru fix și din cercevele în care se fixează geamuri, montat în deschizătura amintită; ansamblu format de această deschizătură, împreună cu cercevelele care o încadrează și cu geamul fixat în cercevele. ◊ Fereastră oarbă v. orb. ◊ Expr. A arunca banii pe fereastră = a cheltui în mod exagerat, a fi risipitor. 2. Loc în care se întâlnește un puț de mină cu o rampă subterană. 3. Fig. (Fam.) Oră liberă intercalată între două ore de curs în programul zilnic al unui profesor sau al unui student. – Lat. fenestra. Vezi definitia »
líță (líțe), s. f. – Cablu electric. Germ. Litze (Candrea). Sec. XX. Vezi definitia »
ÁSCĂ s.f. Celulă producătoare și purtătoare de spori interni, specifică unor ciuperci. [Pl. -ce. / < fr. asque, cf. gr. askos – burduf]. Vezi definitia »
EXOTOXÍNĂ s. f. toxină secretată de unele microorganisme și răspândită în mediul exterior. (< fr. exotoxine) Vezi definitia »
fiáră (fiáre), s. f. – Animal sălbatic, bestie. – Mr. hiară. Lat. fĕra (Pușcariu 601; Candrea-Dens., 582; REW 3264; DAR); cf., it., sp. fera, fr. fier. – Der. fieros, adj. (feroce, crud), creație artificială (sec. XIX), pe baza fr. féroce; fieroșie, s. f. (ferocitate), termen literar; fioros, adj. (feroce; înspăimîntător, cutremurător), cuvînt identic cu fieros, însă popular și modificat prin confuzie cu fior (ultimul sens este artificial și literar; totuși dicționarele îl derivă pe fioros de la fior). Fieratec și înfieratic, adj. (sălbatic, crud), par a fi der. personali ai lui Dosoftei (sec. XVII). Vezi definitia »