țâlúș s.n. (reg.) dârjală. Vezi definitia »

ágriș (-și), s. m. – Arbust cu fructe comestibile. – Var. (Trans.) agríșe, aghireáșe. Mag. egres (DAR; Gáldi, Dict., 82), care îl derivă din germ. med. agras (‹ v. fr. aigras ‹ lat. *acrus, cf. acru). De remarcat că *acrus s-a contaminat probabil, din epoca lat., cu agrestis, și că de la „agrest” a ajuns să însemne „strugure verde”, cf. it. agresto, sp. agraz. Din it. cuvîntul a ajuns, cu sensul de „arbust cu fructe comestibile”, în sl. agres, ceh. agrest, pol. agrest (Berneker 25). Accentul rom. (ágriș) arată că nu poate fi vorba de un etimon sl., și că trebuie plecat de la mag. Totuși, var. dovedesc și existența unui prototip sl., fără a părea probabilă o der. directă din lat. (cf. REW 92, și Meillet, s. v. ager). Tot din it. provin alb. grestë, sb. greš, ogrešta, (Miklosich, Fremdw., 73), rus. agrus, dar cu sensul de „strugure verde”. – Der. agrișe, s. f. (fructul agrișului). Vezi definitia »

AFINÍȘ, afinișuri, s. n. Loc pe care cresc afini¹; afinet. – Afin¹ + suf. -iș. Vezi definitia »

SURPÚȘ, surpușuri, s. n. (Reg.) Surpătură (2). – Din surpa + suf. -uș. Vezi definitia »

MIJLOCÁȘ, -Ă, mijlocași, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Ieșit din uz) (Țăran sau țărănime) care poseda pământ și alte mijloace de producție cu ajutorul cărora își asigura existența. II. S. m., adj. 1. (Nume dat unor obiecte, ființe sau unor părți ale lor) care, într-un anumit ansamblu, ocupă locul din centru sau care sunt situate între obiecte, ființe de același fel. 2. (La unele jocuri cu mingea) (Fiecare dintre jucătorii) care acționează între înaintarea și apărarea unei echipe. – Mijloc + suf. -aș. Vezi definitia »