ȚIPIRÍG² s. n. Clorură de amoniu (folosită la cositorirea aramei, în soluția unor pile electrice și în diferite reacții chimice). – Cf. scr. caparika. Vezi definitia »

dig (díguri), s. n. – Chei, faleză. Fr. digue. – Der. îndigui, vb., pe baza fr. endiguer. Vezi definitia »

CÂRLÍG, cârlige, s. n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat. care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță de vie. – Cf. kărlik. Vezi definitia »

cucuríg (-gi), s. m. -Elebor (Helleborus odorus). Sb. kukùrek (DAR) sau bg. kukurjak (Conev 53). Fonetismul indică o încrucișare cu cuvîntul următor. Scriban, este de părere că sb., bg. vine din rom. Vezi definitia »

rămíg s.n. (reg.) bucățică, rest, rămășiță. Vezi definitia »