GÁURĂ, găuri, s. f. Scobitură, adâncitură, spărtură ivită de la sine sau anume făcută într-un corp, într-un material, în pământ etc.; cavitate, bortă. ◊ Gaura cheii = orificiu prin care se bagă cheia în broască. ◊ Expr. Gaură de șarpe = loc ferit care servește cuiva ca ascunzătoare. (Pop.) Doar nu s-o face gaură-n cer = nu va fi o pagubă prea mare. (Astron.) Gaură neagră = relicvă de dimensiuni reduse a unei stele masive, formată prin prăbușire gravitațională, caracterizată prin densitate foarte mare și forță de atracție uriașă și absorbantă. [Pr.: ga-u-] – Lat. *gavula (< cavus). Vezi definitia »

RIZOCTONIÓZĂ s. f. boală a unor plante (cartof, tutun), provocată de rizoctonie. (< fr. rhizoctoniose) Vezi definitia »

XANTÍNĂ s.f. Produs organic care se găsește în urină, în sânge, în ceai, cafea etc. [< fr. xanthine, cf. gr. xanthos – galben]. Vezi definitia »

JÚPĂ s. f. 1. fustă. 2. (tehn.) partea cilindrică a unui rezervor de stocaj. 3. (av.) element de structură al unei rachete servind la racordarea a două etaje succesive. 4. (mec.) suprafața laterală a unui piston, care asigură ghidajul în interiorul cilindrului. (< fr. jupe) Vezi definitia »

MIOZÍNĂ s. f. proteină de tipul globulinei, în țesutul muscular. (< fr. myosine) Vezi definitia »