răsmériță (-țe), s. f. – Rebeliune, răscoală. – Var. răsmiriță, răzmeriță. Sl. razmirica „război” (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 197; Berneker, II, 61), din sl. rasmirije „vrajbă” ‹ mirŭ „pace”, cf. mir. – Der. răsmeriți, vb. refl. (înv., a se răscula); răsmericios, adj. (înv., agitat). Vezi definitia »

ZVÂCNEÁLĂ, zvâcneli, s. f. Palpitație puternică a inimii, a tâmplelor; zvâcnire, zvâcnitură. – Zvâcni + suf. -eală. Vezi definitia »

INVECTÍVĂ s.f. Jignire, ofensă, injurie. [< fr. invective]. Vezi definitia »

procunoștínță, procunoștínțe, s.f. (înv.) cunoaștere a ceea de urmează să se întâmple. Vezi definitia »

brîncă (-ci), s.f. – 1. Mînă. – 2. Membru anterior la animale, labă. – 3. Împinsătură, ghiont, vînt (se folosește de preferință la pl.). Lat. branca (Diez, Gramm., I, 30; Pușcariu 220; REW 1285; Candrea-Dens., 182; DAR); cf. it. branca, prov., sp., port. branca, fr. branche. În limba literară, aproape numai cu sensul 3; cu sensul de „mînă” este încă folosit curent în vestul Trans. (ALR 49). Pentru cuvîntul lat., cf. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, Paris, 1925, p. 206. Der. brîncălău, adj. (cu labe mari); brînciș, adv. (cu fața în jos, pe burtă); brîncuță, s.f. (plante, Sisymbrium, officinale; Nasturtium palustre; Nasturtium officinale); îmbrînci, vb. (a împinge violent, a înghionti); îmbrînceală, s.f. (ghiont, brînci; înghesuială, îngrămădeală, mulțime); îmbrîncătură, s.f. (înv., brînci); îmbrîncitură, s.f. (brînci). Din rom. a trecut în mag. bringa (Edelspacher 10). Vezi definitia »