Definita cuvantului pomiță
pomíță, pomíțe, s.f. (reg.) 1. fragă; dudă; mură; coacăză. 2. (fig.) femeie imorală; poamă.
Sursa: DAR
Sursa: DAR
Cuvinte ce rimeaza cu pomiță
ELECTRODERMOGRÁMĂ s. f. înregistrare grafică prin electrodermatografie. (< fr. électrodermogramme) Vezi definitia »
colíndă (- de), – 1. Cîntec popular care se cîntă de obicei în ajun de Crăciun și de Anul nou, în general, însoțit de diverse datini populare. – 2. Umbletul colindătorilor de la o casă la alta cu colindul. – 3. Drum, rută, parcurs. – 4. Zi de drum, de călătorie. – 5. Dar, bani care se dau de obicei colindătorilor. – Var. colind, corindă. Mr. colindă, megl. cólidă. Sl. kolęda „prima zi a anului”, și sl. din lat. călendae (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 299; Cihac, II, 69; Meyer 196; Byhan 314; Romanski 112; Vasmer 606; Berneker 544; DAR); cf. bg. koleda „sărbătoarea Crăciunului”, sb. kole(n)da „colind”, rus. koljadá „colind”, ceh., mag. koleda „chetă, colectă”, ngr. ϰαλανδα „cîntec de felicitare de prima zi a Anului Nou”. Lat. călendae a avut în rom. un reprezentant pierdut, *cărinde, cf. cărindar, din a cărui încrucișare cu colindă a ieșit var. corindă, în Trans. Der. colinda, vb. (a cînta colinde, umblînd de la o casă la alta, de Crăciun sau de Anul Nou; a merge de la o casă la alta, a umbla de colo pînă colo), cf. bg. koledvam, sb. kolèdovati, slov. koledovati; colindat, s. n. (acțiunea și timpul de a colinda); colindătură, s. f. (peregrinare); colindător, s. m. (persoană care umblă cîntînd colinde); colindar, s. m. (colindător); calindroi (var. colindroi), s. m. (crai, muieratic, leneș, haimana), pe care Lahovary 321 îl consideră drept cuvînt anterior fazei indoeurop. (cf. Șeineanu, Semasiol., 45); colindeț, s. n. (colinde; dar, răsplată pentru colindători; covrig, colac de Crăciun; umblat, hoinărit). Vezi definitia »
FONCIÉRĂ, fonciere s. f. (Înv.) Impozit care se plătea pentru proprietățile agricole. [Pr.: -ci-e-] – Din fr. foncière. Vezi definitia »
MELÁSĂ s.f. Lichid siropos rămas de la fabricarea zahărului, după concentrarea sucului de sfeclă sau de trestie de zahăr. [< fr. mélasse, cf. sp. melaza]. Vezi definitia »
RÉMĂ1 s. f. denumire a verbului în terminologia aristotelică. (< fr. rheme, gr. rhema) Vezi definitia »