FELEȘTIÓC, feleștiocuri, s. n. (Reg.) Pămătuf cu care se unge osia căruței sau bocancii. – Et. nec. Vezi definitia »

cobóc (-curi), s. m. – (Înv.) Pahar. Rut. kubok (DAR). Sec. XVI. Vezi definitia »

NEOBARÓC s. n. Curent și stil artistic (manifestate îndeosebi la începutul sec. XIX) care încearcă să reînvie barocul. [Pr.: ne-o-] – Din engl. neobaroque. Vezi definitia »

CIOC², ciocuri, s. n. 1. Partea anterioară, terminală, lunguiață și cornoasă a capului păsărilor, care înlocuiește sistemul dentar; plisc, clonț. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrană care încape o dată în cioc (1). ♦ Fig. Gură a omului. 2. Parte sau prelungire ascuțită a unor obiecte; capăt, vârf (ascuțit). 3. Barbișon, țăcălie. ◊ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minți sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = plantă erbacee cu frunzele păroase, adânc crestate și cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mică planta erbacee cu tulpina păroasă întinsă pe pământ, cu frunze compuse, flori roșii, roz sau albe și fructe lungi, asemănătoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-întors = pasăre călătoare cu penajul alb pătat cu negru, cu ciocul lung, subțire și ușor arcuit în sus, cu picioarele înalte (Recurvirostra avosetta). – Cf. alb. čok, rom. cioc¹. Vezi definitia »

loc ud Vezi definitia »