cherpíci (-i), s. m. – Cărămidă de lut, nearsă. – Var. chirpici. Tc. kerpiç (Miklosich, Fremdw., 98; Meyer 224; Berneker 501; Vasmer 561), cf. alb. kjerpitš, bg. kervičĭ, sb. ćerpič, rut. kyrpič. Var. este mold. Vezi definitia »

oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă Vezi definitia »

bocí (bocésc, bocít), vb. – 1. A se plînge, a se jelui. – 2. A cînta bocete la înmormîntare. Lat. *vōcῑre, care pare a fi o confuzie a lui vōcem cu vāgῑre; cf. *vōceāre, de unde it. bociare „a publica”, gal. abujar „a zăpăci cu strigăte”, port. bocear „a vorbi, a striga” (Parodi, Rom., XVII, 52). Schimbarea de conj. ar putea fi tîrzie, și datorată conjug. sale incoative. După Pușcariu 208 și DAR, ar deriva direct din boace, formă locală a lui voce, astăzi pe cale de dispariție; însă acestă ipoteză pare mai puțin credibilă,dacă se iau în vedere redusa răspîndire și vitalitate a lui boace, și absența formei corespunzătoare a voci. Der. boceală, s. f. (plînset, lamentație); bocet, s. n. (plîns zbuciumat, vaiet; cîntare de mort, lamentație improvizată), der. de la vb., ca plînset, rîset, strigăt, țipăt de la vb. respective (Giuglea, Concordances, 19, propune un lat. *vōcĭtum, care nu pare indispensabil); bocitor, adj. (care bocește); bocitoare, s. f. (femeie care se îndeletnicește cu bocitul la înmormîntări). Din rom. provine sb. bočitise „a certa” (Cihac, I, 26). Vezi definitia »

ghemotocí, ghemotocésc, vb. IV (pop.) a cocoloși, a glomoti, a mototoli. Vezi definitia »

galuci Vezi definitia »