ARÉNĂ¹ s. f. 1. loc circular acoperit cu nisip (sau rumeguș), în mijlocul unui amfiteatru, circ etc. ◊ suprafață de teren din complexul unui stadion, dintr-o sală de sport în care au loc competițiile. 2. sediment continental neconsolidat, din roci dezagregate. 3. (fig.) domeniu, sferă a unei activități. (< fr. arène, lat. arena) Vezi definitia »

-IÓLĂ² suf. „diminutival”. (< fr. -iole, cf. lat. -iola) Vezi definitia »

ȚOPẤRCĂ, țopârci, s. f. (Reg.) Țopârlan. – Țopâr[lan] + suf. -că. Vezi definitia »

rugínă (rugíni), s. f. – 1. Oxidare a fierului. – 2. Rablă, obiect uzat. – 3. Hodorog. – 4. Pipirig (Juncus effusus). – 5. Tăciune, mălură (Puccinia graminis). – Mr. arudzină. Lat. rŭbῑgῑnem (Diez, I, 361; Phlippide, Principii, 33; cf. REW 7348), cf. prov. royilh, fr. rouille, sp. robin. Se merge mai în detaliu la un lat. aerūgĭnem, uneori în formă ipotetică *aerūgĭna (Pușcariu 1482; REW 243; Pascu, I, 41; Pascu, Beiträge, 7; Tiktin; Candrea), posibilă și ea fonetic. Pentru rezultatul fonetic al lui rŭbῑgĭnem, cf. iuvencus › junc. Schimbarea de accent este dificilă (Ivănescu, BF, I, 161, o explică pornind de la vb. rugini); dar cu aerūgĭnem există aceeași dificultate. Der. ruginare, s. f. (Arbust, Andromeda polyfolia); rugini, vb. (a oxida; refl., a crește mălura, a se tăciuna; refl., a decădea); ruginătură, s. f. (lucru ruginit); ruginiu, adj. (roșiatic); ruginos, adj. (oxidat; învechit). Din rom. provine bg. rudžina (Capidan, Raporturile, 234) și țig. ruğinav „a deteriora”. Vezi definitia »

burtúcă (-ci), s. f. – Copcă, gaură în gheața unei ape. Cuvînt rar, pe care în ce ne privește nu îl cunoaștem. La Cihac, II, 486, este menționat ca un der. al mag. burduga „șuvoi de apă”. Înclinăm să vedem acest cuvînt ca un diminutiv de la bortă, „gaură” probabil scris greșit. Vezi definitia »