MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s. n. l. Unul dintre cele cinci simțuri cu care sunt înzestrați oamenii și unele animale, prin care organismul primește informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe care emană vapori; capacitate de a percepe și deosebi aceste emanații; olfacție. ♦ Fig. Perspicacitate, intuiție, sagacitate. 2. Emanație plăcută sau neplăcută pe care o exală unele corpuri; proprietate a unor substanțe de a produce asemenea emanații; senzație pe care o produce această emanație asupra simțului olfactiv. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. și: míros] – Din mirosi (derivat regresiv). Vezi definitia »

MĂHĂLÓS, -OÁSĂ, măhăloși, -oase, adj. (Reg.) Mătăhălos. – Din mă[tă]hălos. Vezi definitia »

săós, -oásă, adj. 1. (înv. și reg.; și în forma: săuos) care are mult seu. 2. (reg.) de culoarea seului. 3. (înv.; în sintagma) gâlcă săoasă = glandă sebacee. Vezi definitia »

MIZERICORDIÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Milos, îndurător. [Pron. -di-os. / < fr. miséricordieux]. Vezi definitia »

CIOTURÓS, -OÁSĂ, cioturoși, -oase, adj. (Despre copaci, lemne, obiecte de lemn etc.) Cu multe cioturi sau noduri; noduros. ♦ Fig. (Despre mâini, picioare, degete etc.) Cu oasele proeminente (care fac impresia unor crengi sau rădăcini uscate). [Var.: ciotorós, -oásă adj.] – Ciot + suf. -os. Vezi definitia »