a cânta la armonică expr. (tox.) a inhala vapori de heroină de pe o folie de aluminiu încălzită. Vezi definitia »

iustúcă s.f. sg. (reg.) vremea când o afacere e mai în fierbere; toi. Vezi definitia »

ZÓNĂ s.f. 1. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate de cercurile polare și de tropice. ♦ Fiecare dintre părțile cerului care corespund zonelor terestre. 2. Porțiune delimitată dintr-un tot pe baza unor caracteristici distinctive sau a unei împrejurări speciale. ♦ (Silv.) Suprafață denumită convențional după o plantă-tip. ♦ Spațiu de operații militare; (av.) porțiune a spațiului aerian din jurul unui aerodrom, care se fixează piloților pentru lucru în aer. ♦ Întindere delimitată din punct de vedere administrativ și economic-financiar; sector. ♦ (Tehn.) Denumire a unor părți din furnal. ♦ Întindere, extensiune a ceva. 3. Porțiune din suprafața unei sfere cuprinsă între două planuri paralele. 4. Bandă de frecvență în care oscilațiile au anumite caractere comune. [< fr. zone, it., lat. zona, gr. zone]. Vezi definitia »

miérlă (miérle), s. f. – Pasăre cîntătoare (Turdus merula). – Mr. ńerlă, ńirlă, megl. (m)ńierla, istr. merlę. Lat. mĕrŭla (Pușcariu 1073; Candrea-Dens., 1104; Iordan, Dift., 95; REW 5534; Bărbulescu, Arhiva, XXX, 62 și XXXIX, 61), cf. it., prov., cat. merla, fr. merle, sp. mirla, port. miero. Fonetismul normal ar cere un rezultat *miarlă, cf. herba › iarbă; reducerea ia › ie, s-a explicat diferit, prin influența formelor cu diftong aton, ca mierloi (Candrea-Dens., 1104), din pl. mierle (Pascu, Beiträge, 18) sau de la un alb. mierlë (Pascu, Arch. Rom., IX, 320). – Der. mierloi, s. m. (bărbătușul mierlei); mierlesc, adj. (Olt., varietate de struguri). Vezi definitia »

cuponiadă, cuponiade s. f. (iron.) propagandă făcută de Guvernul Văcăroiu marii privatizări în masă, bazată pe distribuirea către populație a cupoanelor nominative. Vezi definitia »