PRINCÍPIU, principii, s. n. 1. Element fundamental, idee, lege de bază pe care se întemeiază o teorie științifică, un sistem politic, juridic, o normă de conduită etc. ◊ Loc. adv. În principiu = din punct de vedere teoretic, în general. ♦ (La pl.) Totalitatea legilor și a noțiunilor de bază ale unei discipline; (concr.; cu determinări) tratat care cuprinde astfel de legi și de noțiuni. 2. Element primordial, cauză primară sau punct de plecare a ceva; spec. element primordial considerat în trecut drept origine a lumii fizice. ◊ (Chim.) Principiu activ = substanță existentă într-un produs de origine vegetală sau animală care imprimă un caracter specific acelui produs. 3. Convingere intimă, punct de vedere propriu. ◊ Om de (sau fără) principii = om cu (sau fără) păreri sau convingeri (morale) ferme. ◊ Loc. adv. Din principiu = conform unui punct de vedere bine stabilit. [Var.: (înv.) princíp, prințíp s. n., princípie s. f.] – Din lat. principium, it. principio, fr. principe. Vezi definitia »

ADÁGIU, adagii, s. n. (Livr.) Maximă, sentință, aforism. – Din lat. adagium, fr. adage. Vezi definitia »

ILÚVIU s. n. iluviere. ◊ inundație. (< fr. illuvium) Vezi definitia »

BUICLIU, Cristea Ștefan (1857-1916, n. Roman), medic român. Prof. univ. la București. Unul dintre fondatorii medicinii interne românești. Vezi definitia »

CHILIMBARÍU, -ÍE adj. v. chihlimbariu. Vezi definitia »