OPOTERAPÍE s.f. (Med.) Metodă de tratament în care se întrebuințează sucuri extrase din glandele sau din țesuturile animale sănătoase pentru combaterea bolilor organelor sau ale țesuturilor corespunzătoare la om; organoterapie. [Gen. -iei. / < fr. opothérapie, cf. gr. opos – suc, therapeia – tratament, îngrijire]. Vezi definitia »

ABLÁȚIE, ablații, s.f. 1. Proces de pierdere a gheții prin topire, evaporare sau prin ruperea bucăților de gheață din fruntea ghețarului, sub formă de gheață moartă. 2. Proces de îndepărtare a materialelor fine de la suprafața scoarței terestre, prin intermediul agenților externi geomorfologici (apă, vânt, gheață etc.). – [Sursa: M. Ielenicz și colaboratorii, 1999, Dicționar de geografie fizică, Editura Corint, București] Vezi definitia »

ANTIMATÉRIE s.f. Substanță ipotetică ale cărei elemente constitutive ar fi formate din antiparticule; antisubstanță. [< fr. antimatière]. Vezi definitia »

DUODENECTOMÍE s. f. rezecție chirurgicală a duodenului. (< fr. duodénectomie) Vezi definitia »

NECROFILÍE s.f. Perversiune sexuală remarcată la unii degenerați care practică relații sexuale cu cadavre; necrosadism. [Gen. -iei. / < fr. nécrophilie]. Vezi definitia »