MONSTRÁNȚĂ s.f. Casetă de cristal, încadrată într-o somptuoasă montură de argint sau chiar de aur bătut cu pietre prețioase, în care se păstrează hostia în bisericile catolice. [< germ. Monstranz, fr., engl. monstrance]. Vezi definitia »

TĂBLĂLÚȚĂ, tăblăluțe, s. f. Diminutiv al lui tabla. – Tabla + suf. -uță. Vezi definitia »

ACETANILÍDĂ s. f. Compus cristalin alb (C₈H₉O), derivat din anilină și acid acetic, întrebuințat în special drept calmant sau antipiretic. (cf. engl. acetanilid(e) < nomenclatura științifică internațională) [MW] Vezi definitia »

MÂNJEÁLĂ, mânjeli, s. f. 1. Faptul de a (se) mânji. 2. Murdărie. 3. (Reg.) Amestec de lut și de baligă, cu care se ung casele țărănești de lemn înainte de a se tencui și vărui. 4. Un fel de pastă făcută din sămânță de in sau din tărâțe, cu care se unge urzeala de cânepă ca să nu se rupă firele la țesut. – Mânji + suf. -eală. Vezi definitia »

TOÁCĂ, toace, s. f. 1. Placă de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu două ciocănele, pentru a anunța începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserică sau la mănăstire; p. ext. sunetul produs de această bătaie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toacă (sau ca toaca) = foarte slab. A ști și toaca în (sau din) cer = a ști multe lucruri; a face pe atotștiutorul, pe înțeleptul. (Pop.) Ucigă-l toaca = a) (în imprecații) lua-l-ar dracul!; b) diavolul, dracul. ♦ Placă de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe șantiere, în ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, după răsăritul soarelui sau înainte de apus, când se oficiază liturghia sau vecernia la biserică. 3. (Art.) Numele popular al constelației Pegas. – Din toca (derivat regresiv). Vezi definitia »