HLEI, hleiuri, s. n. (Reg.) Pământ argilos. – Din ucr. hlej. Vezi definitia »

NONPARÉI s.n. v. nonpareil. Vezi definitia »

BEI (‹ tc.) s. m. 1. Titlu nobiliar în țările din Orientul Apropiat și Mijlociu. A circulat și sub formele de beg și bek. 2. (În ev. med. în Imp. Otoman) Guvernator al unei provincii turcești sau al unui teritoriu supus turcilor. 3. (În sec. 19-20, în Turcia) Titlu acordat unor ofițeri superiori și unor înalți funcționari. 4. (Între 1705 și 1957, în Tunisia) Titlu purtat de conducătorul ereditar. Vezi definitia »

CLEI, cleiuri, s. n. 1. Substanță vâscoasă asemănătoare cu gelatina, extrasă din oase, din pește, din unele plante sau obținute pe cale sintetică, cu ajutorul căreia se pot lipi între ele diverse obiecte sau părți de obiecte. ◊ Expr. (Fam.) A fi clei = a) a nu ști absolut nimic (atunci când este ascultat la școală, la un examen etc.); b) a fi foarte beat. 2. Suc gros care se scurge din scoarța unor arbori și care are proprietatea de a se solidifica în contact cu aerul. – Din sl. klej. Vezi definitia »

căștéi (-i), s. m. – Zgîrcit, avar. – Var. coștei. Rus. kaštei (Cihac, II, 45). Înv. Vezi definitia »