chití (-tésc, -ít), vb. – 1. A lansa, a arunca, a a trage cu arma. – 2. A ținti. – 3. A arunca o privire. – 4. A nota, a observa. Sb. hitat, hititi „a trage, a slobozi”, contaminat și în mare parte confundat cu cuvîntul anterior (Pușcariu, RF, I (1928), p. 271; DAR). – Der. chitaci, s. m. (ochitor; care țintește bine), prost explicat de Löwe 9 pe baza bg. skitač „vagabond”; chitaș, s. m. (ochitor); chiteală, s. f. (ochire, țintire). Vezi definitia »

obrintí (obrintésc, obrintít), vb. refl. -A se înflama un abces sau o rană. – Var. obrînti și der. Sl. obętriti sę „a arde”, cu var. obujętriti. Der. din sl. obruditi sę „a (se) înroși” (Cihac, II, 222) sau din bg. obrinato (Conev 93) nu este posibilă. – Der. obrinteală, s. f. (inflamație, flegmazie); obrintitor, adj. (înv., care dă înflamație). Vezi definitia »

a o scrânti expr. a face o prostie / o gafă; a greși. Vezi definitia »

CAVALLIOTI, Theodor Anastasie (c. 1728-1808, n. Moscopole, Albania), cărturar aromân. Autor al unei cărți de citire în limba neogreacă, însoțită de un vocabular grec-aromân-albanez (1770). Vezi definitia »

govetí, govetésc, vb. IV (înv.) a arăta, a dovedi. Vezi definitia »