stréche (-chi), s. f. – 1. Varietate de tăun (Hypoderma bovis, Oestrus ovis). – 2. Nebunie, aiureală. – Megl. streaclă. Lat. *oestrĭcŭlus ‹ oestrus (Giuglea, Dacor., II, 824; REW 6040a; Rosetti, I, 171). – Der. din sl. strĕkati „a înțepa”, strĕkŭ „țînțar”, cf. sb. strk „tăun” (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 373; Conev 52), eventual prin intermediul unui sl. strĕklja (Tiktin; Candrea), nu pare posibil, căci în rom. grupul cl este în mod sigur primitiv (cf. megl.) și că numai elementele lat. prezintă trecerea lui cl › chi. – Der. strechia, vb. (a fugi, a porni în goană, despre animalele înțepate de tăuni; a fugi, a înnebuni). Vezi definitia »

BÚCHE, buchi, s. f. A doua literă din alfabetul chirilic; p. gener. literă; (de obicei la pl.) alfabet; cunoștințe elementare de scris și citit. ◊ Expr. Buchea cărții = exact ca în carte; în chip mecanic. A fi (tot) la buchi = a fi (tot) începător (la învățătură). A nu ști buche = a nu ști nimic (la învățătură). – Din sl. buky. Vezi definitia »

GENÚCHE, genuchi, s. m. V. genunchi. Vezi definitia »

ZÉGHE, zeghi, s. f. 1. Haină țărănească lungă, împodobită uneori cu găitane negre, care se poartă în ținuturile muntoase. ♦ Haină facută din piele de oaie, cu care se îmbracă ciobanii; șubă. 2. Postav gros din care se fac unele haine țărănești; dimie. [Var.: zéche s. f.] – Et. nec. Vezi definitia »

MEHEHÉ interj. Cuvânt care redă strigătul caracteristic al oii, al mielului, al caprei; behehe (1). – Onomatopee. Vezi definitia »