CONGRUÉNȚĂ, congruențe, s. f. 1. Acord, concordanță, coincidență. ♦ (Mat.) Relație care există între două numere întregi când diferența lor este multiplul unui număr întreg. 2. Însușirea de a fi congruent. [Pr.: -gru-en-] – Din fr. congruence, lat. congruentia. Vezi definitia »

doánță, doánțe, s.f. (reg.) 1. poznă, șotie. 2. femeie arțăgoasă, certăreață. Vezi definitia »

a sta cloșcă expr. (d. femei) a accepta fără să se opună / fără să se împotrivească unui raport sexual. Vezi definitia »

PODORÓJNĂ, podorojne, s. f. (Înv.) Ordin scris pentru a i se pune cuiva la dispoziție cai de poștă. – Din rus. podorožnaja. Vezi definitia »

NÁRĂ, nări, s. f. 1. Fiecare dintre cele două orificii exterioare ale cavității nazale prin care respiră și miros oamenii și unele animale. ◊ Expr. Cu nările (sau nara) în vânt = cu capul ridicat, cu o ținută semeață; p. ext. mândru, plin de sine. A se umfla în nări sau a-și umfla nările = a-și lua un aer semeț; p. ext. a-și da importanță, a se îngâmfa. 2. Piesă metalică în formă de tub amplasată pe puntea sau pe bordajul unei nave, prin care trece lanțul ancorei de pe punte în afara bordului. [Var.: (reg.) náre s. f.] – Lat. naris. Vezi definitia »