BRAHMÁN, -Ă (‹ fr.) s. n., s. m. și f. 1. Cuvînt sanscrit desemnînd, în gîndirea indiană, absolutul, sufletul universal sau divinitatea impersonală abstractă din care provine tot ce există și din care orice ființă, animal sau plantă, deține o particulă, sufletul individual (ātman). 2. S. m. și f. Membru al clasei sacerdotale considerată cea mai înaltă din cele patru caste principale: avînd ca îndatoriri îndeplinirea sacrificiilor, studiul Vedelor și explicarea lor, binefacerile. Vezi definitia »

TARÁN s. n. armă la popoarele antice pentru dărâmarea cetăților asediate, dintr-un trunchi de copac lung și gros, prevăzut la un capăt cu un vârf greu de metal. (< fr. taranche) Vezi definitia »

NERONIÁN, -Ă adj. Foarte crud. [Pron. -ni-an. / cf. fr. néronien < Nero – împărat roman]. Vezi definitia »

EROTOMÁN, -Ă adj., s.m. și f. Obsedat sexual. [< fr. érotomane]. Vezi definitia »

PAULICIÁN, -Ă s. m. f. membru al unei secte maniheene creștine din sec. VII-X, bazată exclusiv pe Noul Testament, care pretindea a readuce creștinismul la simplitatea evanghelică. (< fr. paulicien) Vezi definitia »