CENOGENÉZĂ s. f. (biol.) apariția de caractere noi în urma schimbării condițiilor de mediu. (< fr. cénogenèse) Vezi definitia »

DÁLTĂ, dălți, s. f. Unealtă de oțel în formă de pană tăioasă, cu sau fără mâner, folosită de fierari, dulgheri, sculptori etc. la crestat, la cioplit, la scobit sau la tăiat. – Din sl. dlato. Vezi definitia »

ȘPAGĂ s.f. (Mold., ȚR) Armă albă. A: Au sărit pe o fereastră cu șpaga a mînă în gloata turcilor. PSEUDO-MUSTE. Au lepădat spăgile. NECULCE. Au întrat în Iași cu mare alai și cu multă oaste cu spegele scoase din teacă. CANTA; cf. IM 1754, 72v. B: Au scos șpaga și l-au jungheat. R. POPESCU. Care nevoie văzînd straordinariul și ceialalți, au scos șpăgile să se apere. IM 1730, 102r. Variante: spagă (NECULCE; CANTA). Etimologie: rus. špaga. Vezi definitia »

HÍFĂ s.f. Filament din care este alcătuit miceliul ciupercilor. [Pl. -fe. / < fr. hyphe, cf. lat. hypha, gr. hyphe – țesut]. Vezi definitia »

șágă (șégi), s. f. – Glumă, poznă. Sl. šega, šuga (Cihac, II, 384; Byhan 334; Tiktin; Iordan, Dift., 73; Ivănescu, BF, VI, 104), cf. bg., sb. šega, šag, alb. šakë. – Der. șagaci,adj. (glumeț); șăgalnic, adj. (hazliu), var. șegalnic; șeganie, s. f. (înv., glumă); șegui (var. șugui), vb. (a glumi), din sl. šegovati, šegują. Vezi definitia »