cărăbáș (-șe), adj. – (Oaie) albă, cu capul și picioarele negre. Tc. karabaș „cap negru” (DAR). – Der. cărăbaș, s. m. (pescăruș, Larus ridibundus). Vezi definitia »

arbănáș (arbănáși), s. m. – (Înv.) Albanez. – Mr. arbines. Alb. arbën, arbereš (Meyer 12), în parte prin intermediul sb., bg. arbanaš. Numele etnic actual este albanez, dubletul neol., din it. albanese, fr. albanais. În ngr. același nume este ἁρβανίτης, deformat ulterior în ἁρναβίτης; din prima formă provine rom. (înv.) arvanit, iar din ultima tc. arnaut, de unde rom. arnăut, s. m. (albanez; scutier, paznic personal), megl. arnăut (Cihac, I, 544; Șeineanu, II, 24; Lokotsch 104; Meyer 10; Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 340), cf. alb. arnaut, bg. arnautin. – Der. de la acesta din urmă, arnăuțesc, adj. (care aparține arnăuților); arnăuțește, adv. (ca arnăuții); arnăuțime, s. f. (mulțime de arnăuți). Vezi definitia »

hogáș, hogáșuri, s.n. (reg.) 1. adâncitură pe un drum îngust; făgaș. 2. vâlcea, vâgăună mică. 3. șanț săpat. 4. crestătură în lemn. 5. petec de pământ, hătaș. Vezi definitia »

iciceaúș, iciceaúși, s.m. (înv.) slujbaș la curtea domnească. Vezi definitia »

BORȘ, borșuri, s. n. Zeamă acră, preparată din tărâțe puse să fermenteze în apă; p. ext. ciorbă acră. ◊ Expr. A-i sufla (cuiva) în borș sau a sufla în borșul cuiva = a se amesteca în treburile cuiva. (Fam.) A mânca borș = a minți. A se face borș = a se înfuria. – Rus, ucr. borșc. Vezi definitia »