Definita cuvantului brîncă
brîncă (-ci), s. f. – 1. Mînă. – 2. Membru anterior la animale, labă. – 3. Împinsătură, ghiont, vînt (se folosește de preferință la pl.). Lat. branca (Diez, Gramm., I, 30; Pușcariu 220; REW 1285; Candrea-Dens., 182; DAR); cf. it. branca, prov., sp., port. branca, fr. branche. În limba literară, aproape numai cu sensul 3; cu sensul de „mînă” este încă folosit curent în vestul Trans. (ALR 49). Pentru cuvîntul lat., cf. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, Paris, 1925, p. 206. Der. brîncălău, adj. (cu labe mari); brînciș, adv. (cu fața în jos, pe burtă); brîncuță, s. f. (plante, Sisymbrium, officinale; Nasturtium palustre; Nasturtium officinale); îmbrînci, vb. (a împinge violent, a înghionti); îmbrînceală, s. f. (ghiont, brînci; înghesuială, îngrămădeală, mulțime); îmbrîncătură, s. f. (înv., brînci); îmbrîncitură, s. f. (brînci). Din rom. a trecut în mag. bringa (Edelspacher 10).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu brîncă
MAXILÍTĂ s.f. (Med.) Osteită a maxilarelor. [< fr. maxillite]. Vezi definitia »
BALCANÍSTICĂ s. f. știință complexă care studiază limbile, literatura și istoria popoarelor balcanice; balcanologie. (< germ. Balkanistik) Vezi definitia »
BELOTĂ s. f. joc de cărți. (< fr. belote) Vezi definitia »
umbrelă bulgărească expr. umbrelă cu vârful ascuțit, înmuiat în otravă. Vezi definitia »
GLUMÉLĂ s. f. fiecare dintre cele două bractee care acoperă floarea unui spiculeț la graminee. (< fr. glumelle) Vezi definitia »