Definita cuvantului corespondență
CORESPONDÉNȚĂ, corespondențe, s. f. I. 1. Schimb (regulat) de scrisori între două sau mai multe persoane. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate între două persoane. ♦ Conținutul unei scrisori. 2. Relatare a faptelor petrecute într-o localitate, făcută de corespondentul unui ziar, al unei reviste, al unui post de radio, de televiziune etc. II. 1. Raport, legătură între lucruri, fenomene, organe, părți ale unui întreg care se potrivesc între ele; concordanță, armonie. 2. (Lingv.) Raport constant existent între două unități lingvistice. ◊ Corespondența timpurilor = raportul de timp dintre predicatul unei propoziții subordonate și predicatul regentei. 3. (Mat.) Relație între două mulțimi, conform căreia fiecare element al unei mulțimi este pus în legătură cu unul sau mai multe elemente din cealaltă mulțime. 4. (În sintagma) Corespondența conturilor = schimbul de scrisori, legătura reciprocă dintre conturi care reflectă aceeași operație economică. [Var.: (inv.) corespondínță s. f.] – Din fr. correspondance.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu corespondență
ARHÍVĂ, arhive, s. f. Totalitatea actelor sau documentelor unei instituții, unui oraș etc., care se referă la activitatea lor trecută; birou, cameră unde se păstrează asemenea acte. ◊ Arhivele statului = instituție care se ocupă cu păstrarea și studiul științific al documentelor importante privitoare la trecutul țării. – Fr. archives (lat. lit. archivum). Vezi definitia »
africanístă (a-fri) s. f., g.-d. art. africanístei; pl. africaníste Vezi definitia »
CÁHLĂ, cahle, s. f. (Reg.) 1. Coșul sobei sau deschizătura prin care iese fumul în tinda caselor țărănești. 2. Placă de teracotă sau de faianță pentru sobe. – Ucr. kahlja. Vezi definitia »
RECEPTÚRĂ, recepturi, s. f. 1. Preparare a unui medicament după o rețetă; 2. Loc, secție într-o farmacie unde se prepară medicamentele prescrise într-o rețetă. – Din germ. Rezeptur. Vezi definitia »
KLÍPPĂ s.f. Bloc de rocă de mari dimensiuni, izolat, deosebit de rocile din jur. (cf. fr., engl. klippe < germ. Klippe = stâncă în mare < oland. medie clippe = stâncă în mare sau pe malul mării; pantă abruptă a unei coaste stâncoase < sued. klippa = a tăia) [def. MDN, et. Wahrig, MW] Vezi definitia »