chibrít (chibríturi), s. n. – Bețișor de lemn cu gămălie din material inflamabil care se aprinde prin frecare. Tc. (arab., per.) kibrit „sulf”, de unde și sp. alcrebite (Roesler 596; Șeineanu, II, 109; Meyer 224; Lokotsch 1171; Ronzevalle 144). Invenția datează aproximativ din 1830; prima fabrică română din 1879 (din 1886, monopol de Stat). Însă cuvîntul circula înainte, la începutul sec. XIX, ca turcism, cu accepția „ardoare, mînie”. Cf. alb., bg. kibrit, cu sensul rom., ngr. ϰιμπρίτης „slab ca un băț”. – Der. chibritelniță, s. f. (suport de cutie de chibrituri). Vezi definitia »

ANDALUZÍT s.n. Mineral metamorfic cristalizat în sistemul rombic, caracteristic șisturilor cristaline. [< fr. andalousite, cf. Andaluzia – provincie în Spania]. Vezi definitia »

șondromănít s.n. (reg.) 1. taifas. 2. (refl.) ciondănit, ceartă. Vezi definitia »

RONȚĂÍT s. n. Ronțăială. – V. ronțăi. Vezi definitia »

MIOCÍT s. n. celulă musculară. (< fr. myocyte) Vezi definitia »