SÂMBĂTĂ, sâmbete, s. f., adv. 1. S. f. A șasea zi a săptămânii, care urmează după vineri. ◊ Sâmbăta Mare sau Sâmbăta Paștilor = sâmbăta din ajunul duminicii Paștilor. Sâmbăta morților (sau a moșilor) = nume dat anumitor sâmbete din an, în care se fac slujbe de pomenire și pomeni pentru morți. ◊ Expr. A purta (sau a ține cuiva) sâmbetele = a dușmăni, a pizmui, a urî pe cineva; a purta (cuiva) un gând rău, a căuta să facă rău cuiva. A se duce pe apa sâmbetei = a se pierde, a se prăpădi, a se distruge. 2. Adv. a) În sâmbăta (1) imediat precedentă sau următoare, b) (Mai ales art.) Într-o zi de sâmbătă (1), în timpul zilei de sâmbătă, c) (Art.) În fiecare sâmbătă (1). – Din sl. sonbota. Vezi definitia »

ANAFÁZĂ s.f. (Biol.) A treia fază a diviziunii celulare prin mitoză. [< fr. anaphase]. Vezi definitia »

DIMINICIOÁRĂ s. f. v. diminecioară. Vezi definitia »

ȚÂȘPOÁCĂ, țâșpoace, s. f. (Reg.) Poșircă. ♦ Mâncare de proastă calitate, zeamă lungă. Vezi definitia »

PANDÓRĂ s. f. vechi instrument muzical cu coarde ciupite, cu registru grav. (< fr. pandore) Vezi definitia »