biníș (biníșuri), s. n. – 1. (Înv.) Cavalcadă. – 2. Pelerină orientală, care la început se punea pentru a călări. – Var. beniș. Tc. biniș „cavalcadă” (Șeineanu, II, 52; Lokotsch 308); cf. bg. binišŭ. Cuvînt importat în sec. XVIII, azi înv. Der. săi sînt împrumuturi directe: binigiu, s. m. (rîndaș care se îngrijește de caii nărăvași), din tc. binici, cf. ngr. μπινιτζής, sb. bineğije; binișliu, s. m. (curtean), din tc. binișli. Vezi definitia »

străvălíș s.n. (reg.; în loc. adv.) de-a străvălișul = de-a rostogolul. Vezi definitia »

ideocrate.ideocratiiș,f stat aflat sub puterea totalitara a unei ideologii si conduse de reprezentantii politici ce activau in numele acesteia. Vezi definitia »

înghețíș s.n. (înv.) ger mare. Vezi definitia »

bicáș (-și), s. m. – Cremene. – Var. bicaz, ghigășel, bigășel, bigășea. Mag. békasó (Cihac, II, 482). Se folosește numai în Trans. și Mold.; de aici toponimul Bicaz. Vezi definitia »