PRÁXIS s. n. (Înv.) 1. Pricepere dobândită printr-o practică îndelungată; experiență, rutină. 2. Act, document. 3. Obicei, datină. [Var.: práxă s. f.] – Din ngr. práxis. Vezi definitia »

PARADÍS, paradisuri, s. n. Grădina raiului în care, potrivit credințelor religioase, au trăit Adam și Eva până la păcatul originar și în care ajung după moarte sufletele oamenilor fără păcate; rai¹; eden. ◊ Loc. adj. De paradis = splendid, minunat. ♦ (Adesea fig.) Loc plăcut, minunat, splendid; priveliște încântătoare; ceea ce desfată privirea sau sufletul; fericire supremă. – Din fr. paradis, germ. Paradies. Vezi definitia »

ÎNSCRÍS², -Ă, înscriși, -se, adj. (Despre poligoane) Cu vârfurile situate pe circumferința unui cerc; (despre poliedre) cu vârfurile situate pe suprafața unei sfere, a unui con sau a unui cilindru. – V. înscrie. Vezi definitia »

NARCÍS s.m. (Liv.) 1. Tânăr frumos, îndrăgostit de el însuși. 2. Tânăr cu o remarcabilă frumusețe fizică. 3. V. narcisă. [< fr. narcisse < Narcis – tânăr legendar, frumos]. Vezi definitia »

NOÉSIS s.f.^{1) vezi nota} (La Platon) Cunoașterea rațională a ceea ce este general și etern; (la Aristotel) gândirea intuitivă. ♦ (În filozofia fenomenologică a lui Husserl) Actul de a gândi, actul gândirii; termen care desemnează forma judecății, caracterul formal al enunțului. [Pron. no-e-, var. noeză s.f. / cf. it., gr. noesis – percepție, fr. noèse]. Vezi definitia »