Definita cuvantului buimac
buimác (buimácă), adj. – Tulburat, amețit, năuc. Origine necunoscută. Legat fără îndoială de bui și buiac, chiar dacă lipsește etimonul exact (Cihac, II, 31). Este puțin probabilă ipoteza lui Scriban, întemeiată pe tc. buyunmak „a crește”. – Der. buimăci, vb. (a zăpăci, a ameți, a tulbura); buimăceală, s. f. (năuceală, stupoare); buimăcie, s. f. (rar, năuceală); buimatec, adj. (rar, năuc, prostit).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu buimac
AC, -e 1. Instrument de cusut 2. Bold 3. (La insecte si plante) Organ de apărare în formă de ghimpe 4. (La unele instrumente) Indicator -Din mr., megl. Ac, istr. Ac, lat. Acus, vegl. Yuak, it. Ago, prov. Ac Vezi definitia »
ostrác, ostráce, s.n. (reg.) grămadă de hârburi. Vezi definitia »
PREPELEÁC, prepeleci, s. m. 1. Par cu crăcane scurte, înfipt în pământ, în care se pun, la țară, oalele spălate ca să se scurgă sau de care se atârnă diferite obiecte. ◊ Expr. A fi gol prepeleac = a fi sărac, neîmbrăcat. Cu mustățile în prepeleac = cu mustățile răsucite și întoarse în sus, în furculiță. 2. Prăjină sau ansamblu de prăjini pe care se clădesc căpițele. ♦ Căpiță clădită pe o astfel de prăjină. 3. Scară rudimentară formată dintr-un stâlp prin care sunt petrecute cuie lungi de lemn, care servesc drept trepte. [Var.: prepeleág s. m.] – Et. nec. Vezi definitia »
JABRÁC, jabraci, s. m. (Reg.) Om de nimic, ticălos. – Din jabră + suf. -ac. Vezi definitia »
ȚAC interj. Cuvânt care imită un țăcănit sau zgomotul produs la tăierea unui material (cu foarfecele). ◊ Loc. adv. Țac-pac = repede, cât ai clipi din ochi. – Onomatopee. Vezi definitia »