PAIÉTĂ, paiete, s. f. Disc mic și sclipitor de metal, de sticlă, de celofan etc. (cu gaură la mijloc), care se coase sau se lipește ca ornament pe haine, pe stofe etc.: fluturaș (2). [Pr.: pa-ie-] – Din fr. paillette. Vezi definitia »

VACÁNȚĂ, vacanțe, s. f. 1. Perioadă de odihnă acordată elevilor și studenților la sfârșitul unui trimestru, semestru sau an de școală ori de studii. ♦ Concediu (acordat unui salariat). 2. Interval de timp in care o instituție, un organ reprezentativ etc. își incetează activitatea. ♦ Interval de timp in care un post, o funcție, o demnitate etc. rămân vacante. [Var.: (înv.) vacánție s. f.] – Din fr. vacance, it. vacanza. Vezi definitia »

CARABÍNĂ, carabine, s. f. 1. Pușcă (cu țeava ghintuită) mai scurtă și mai ușoară decât pușca obișnuită. 2. Cârlig închis prin intermediul unui arc, care se fixează la extremitatea unui lanț sau a unei curele pentru a prinde de el diferite obiecte. 3. Cârlig pentru cablu fixat cu un dispozitiv care permite rotirea ușoară a cablului. – Din fr. carabine. Vezi definitia »

INAPETÉNȚĂ s. f. Lipsă de poftă de mâncare, întâlnită în multe boli febrile, digestive, cronice etc.; anorexie. – Din fr. inappétence. Vezi definitia »

bárdă (bărzi), s. f. – 1. Secure cu tăișul lat. – 2. Sapă, teslă. Mag. bárd (Densusianu, Rom., XXXIII, 275; Șeineanu, Semasiol., 135; Cihac, II, 479; DAR; Candrea; Pușcariu, Lr., 273). Cuvînt de origine germanică (v. germ. barta, germ. Bart, v. fr. barde, cf. alabarda), care coincide în parte cu un cuvînt oriental (cuman. balta, tc. baltak, cf. baltag), fără să se poată distinge cu ușurință proveniența. Der. din mag. nu este absolut sigură; poate fi cuvînt importat în mag., chiar din rom., după Edelspacher, 9. Apare și în slov. barda, rut. barda; ultimul provenind din rom. (Miklosich, Wander., 12), ca și săs. bardë. Der. din mag. nefiind pe deplin satisfăcătoare, s-a propus ca etimon sl. brady (Miklosich, Slaw. Elem., 15), care prezintă aceeași dificultate constînd într-o metateză asemănătoarte cu cea din blato › baltă; tc. barda (Popescu-Ciocănel 15), care pare mai curînd de origine rom. (Candrea, Elemente, 404; G. Meyer, Türk. St., I, 2). Recent, Gamillscheg, Romania germ., II, 261, a susținut că rom. provine direct din longob. barda. – Der. bărdaș, s. m. (dulgher); bárdie, bărdiță, s. f. (sapă); bărdui, bărdălui, vb. (a tăia, a ciopli), cf. mag. bárdolni. Vezi definitia »