SIMBOLÍSM s.n. 1. Curent în arta și literatura universală, de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, care a încercat, cu ajutorul simbolurilor, să stabilească corespondențe între fenomenele universului fizic și cele ale lumii morale, eliberând totodată versul de rigorile tradiționalismului clasic și căutând prin melodie și armonie verbală să-l apropie de muzică. ♦ (În artele plastice) Practicarea unei arte ideiste și sintetiste în spiritul simbolismului literar. 2. Simbolism fonetic = capacitatea structurii fonetice a unui cuvânt de a sugera sau a întări noțiunea pe care o desemnează. 3. Curent filozofic idealist potrivit căruia legătura dintre idei nu presupune raporturi de la cauză la efect, ci de la simbol la obiectul reprezentat de acesta, gândirea reducându-se doar la cunoașterea simbolurilor realității. [< fr. symbolisme]. Vezi definitia »

UNIATÍSM s.n. (Bis.) Formulă folosită de biserica romano-catolică, după marea schismă din 1054, pentru reunirea altor biserici cu ea pe baza anumitor concesii dogmatice și a unei autonomii față de Vatican; uniație. [Pron. -ni-a-. / cf. fr. uniatisme, it. uniatismo]. Vezi definitia »

MOTOCICLÍSM s. n. Ramură sportivă care se practică pe motociclete (cu două sau cu trei roti) împărțite în clase după capacitatea cilindrică. – Din fr. motocyclisme. Vezi definitia »

BIMETALÍSM s.n. Sistem monetar care are un dublu etalon metalic (de obicei aurul și argintul). [Cf. fr. bimétallisme]. Vezi definitia »

DELTACÍSM s. n. pronunțare alterată a consoanelor d, t. (< fr. deltacisme) Vezi definitia »