verb; sosesc ,ma arat , ma zaresc ; bautura alcolica preparata din suc de struguri. Vezi definitia »

ILUSTRIVÉRB s. n. enigmă inspirată din folclor, reprezentând un proverb, o expresie ilustrată, cu o cheie care redă numărul și poziția fiecărui cuvânt. (< ilustra + -verb/2/) Vezi definitia »

ORB², OÁRBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. (Adesea substantivat) Lipsit de simțul văzului, care nu vede (deloc). ◊ Expr. A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cel care șovăie să se ducă într-un loc necunoscut de teamă că nu va nimeri. A se bate ca orbii = a se bate foarte tare. 2. Fig. Care nu admite alte păreri, 3. Fig. Care pare să acționeze fără discernământ; a cărui rațiune e întunecată, tulburată de o pasiune, lipsit de clarviziune; p. ext. de temut, fioros. ♦ Complet, total. ♦ Care denotă lipsă de inteligență, de reflecție, de perspicacitate. 4. Fig. Lipsit de lumină; întunecos, întunecat. 5. (În sintagmele) Fereastră oarbă sau geam orb = adâncitură în perete, de forma unei ferestre, făcută cu scop arhitectonic. Sobă oarbă = motiv ornamental de forma unei sobe; sobă care are gura în a doua cameră. Dușumea oarbă = dușumea de scânduri brute așezate distanțat, peste care se montează parchetul. Cartuș orb = cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, la parade, la demonstrații etc. Cameră oarbă = cameră fără ferestre, destinată unor scopuri speciale (în fizică, în medicină etc.). Puț orb = puț de mină care nu are ieșire directă la suprafață. – Lat. orbus. Vezi definitia »

MONOVÉRB, monoverbe, s. n. Joc distractiv care constă în a reprezenta un cuvânt prin litere combinate între ele sau prin figuri, sensul acestuia reieșind din poziția elementelor componente. – Din it. monoverbo. Vezi definitia »

orb (oárbă), adj. – 1. Fără vedere. – 2. (Banat, Trans.) Chior. – 3. (S. m.) Cecitate, orbire. Lat. orbus (Diez, I, 295; Densusianu, Hlr., 193; Pușcariu 1223; Candrea-Dens., 1284; REW 6086), cf. alb. verb, vegl. vuarb, it. orbo (It. de N orp, calabr. orvu), v. fr., cat. orb. Pentru răspîndirea rom., cf. Gamillscheg, Differenzierung, 34 și Cah. S. Pușcariu, I, 10; pentru sensul 2 din rom. cf. ALR, I, 67. Der. orbecăi (var. orbăcăi, orbeca), vb. (a merge pe dibuite), cu suf. expresiv -căi (după Scriban este doar un cuvînt expresiv; după Pușcariu 1224, Candrea-Dens. și Candrea, din lat. *orbicare); orbecăială (var. orbăcăială), s. f. (căutare pe dibuite); orbește, adv. (ca orbii); orbeț, s. m. (orb, cerșetor orb; Mold., cîrtiță) cu suf. -ete, sau -eț, cf. fr. orvet; orbi, vb. (a pierde văzul; a fascina); orbie, s. f. (lipsă de vedere); orbiș, adv. (ca orbii); orbitor, adj. (care ia văzul, fascinează); orbitură, s. f. (înv., lipsă de vedere); orbiciune, s. f. (înv., orbire). Vezi definitia »