TEI, (1) tei, s.m., și (2, rar) teie s.n. 1. Arbore cu frunze mari în formă de inimă, cu flori albe-gălbui melifere, puternic parfumate, întrebuințate în medicină; crește în păduri sau cultivat pe străzi și în parcuri (Tilia platyphyllos) 2. (La sg. cu sens colectiv sau, rar, la pl.) Fibră din scoarța de tei (1), folosită la legat și la fabricat sfori, frînghii, rogojini. Vezi definitia »

tei-beléi s.n. (pop.; în expr.) nu-i tei-belei, ci-i belei-tei = e tot una, e același lucru, e tot un drac. Vezi definitia »

ciocănăței s.m. pl. (reg.) plantă ornamentală numită și condurul-doamnei sau ciocănaș. Vezi definitia »

CEI, José Miguel (n. 1918), biolog argentinian. Prof. la Univ. Tucumán și Cuya (Chile). Cercetări asupra ciclului sexual la amfibieni, involuția vederii la batracienii neotropicali. A descoperit bipolaritatea fiziologică a ritmurilor interne la anure. Vezi definitia »

TEI, (1) tei, s. m., (2, rar) teie, s. n. 1. S. m. Arbore cu frunze mari în formă de inimă, cu flori albe sau albe-gălbui, puternic parfumate, melifere, întrebuințate în farmacie, și cu fructe achene (Tilia platyphyllos). ◊ Tei alb = arbore cu lemnul alb-roșiatic, ușor (Tilia tomentosa). Tei pucios = arbore înalt până la 20 m, ale cărui flori se folosesc în farmacie (Tilia cordata). 2. S. n. Fibră din scoarța de tei (1), folosită la legat și la fabricat sfori, frânghii, rogojini. ◊ Expr. A lega două-n tei = a reuși să adune ceva avere. A găsi tei de curmei = a găsi pretexte. – Lat. *tilium (= tilia). Vezi definitia »