STRĂLUCÍRE, (rar) străluciri, s. f. 1. Acțiunea de a străluci și rezultatul ei; intensitatea unei lumini vii. ♦ Lumină vie reflectată; scânteiere, sclipire; spec. iluminare produsă de un astru. ♦ (Fiz.) Mărime care caracterizează un izvor de lumină, egală cu raportul dintre intensitatea luminoasă a izvorului și proiecția ariei sale pe direcția de observație. 2. Fig. Fast, splendoare, frumusețe. ♦ Mărire, glorie. – V. străluci. Vezi definitia »

ducere, duceri s. f. păcăleală, înșelătorie; minciună. Vezi definitia »

ALAMBICÁRE, alambicări, s. f. Acțiunea de a alambica și rezultatul ei. – V. alambica. Vezi definitia »

SIMETRIZÁRE s. f. Stabilire de simetrii. – După fr. symétrisation. Vezi definitia »

CICLONÁRE s.f. Operația de clasare pneumatică cu ajutorul cicloanelor (2). [După fr. cyclonage]. Vezi definitia »