EOCÉN s.n. Epoca (seria) mijlocie a paleogenului. // adj. Care aparține acestei epoci. [Pron. e-o-. / < fr. eocène, cf. gr. eos – auroră, kainos – recent]. Vezi definitia »

PIROXÉN s.m. Silicat de magneziu, de fier și de calciu, care se găsește în diverse roci. [< fr. pyroxène]. Vezi definitia »

TERÉN s. n. 1. întindere de pământ. ♦ a sonda (sau a tatona) ŭl = a examina cu atenție situația sau împrejurările înainte de a întreprinde ceva; a se informa; a câștiga (sau a pierde) ~ = a avansa pas cu pas (sau a da înapoi) într-o acțiune; a părăsi ŭl = a ceda, a se da bătut. ◊ sol. ◊ loc, regiune. 2. spațiu amenajat pentru sporturi și recreare. 3. totalitatea formațiilor geologice dintr-o porțiune a scoarței terestre. 4. loc unde se desfășoară o activitate, unde are loc o acțiune. 5. (fig.) domeniu de activitate, de preocupări. ♦ pe ~ = la fața locului; la locul de muncă. (< fr. terrain) Vezi definitia »

ALOFÉN s. n. (biol.) caracter condiționat de mai multe gene ale unor sisteme celulare diferite. (< alo¹- + -fen¹) Vezi definitia »

dizabilitate-termen generic pentru afectări/deficiențe, limitări de activitate și restricții de participare( definite conform Clasificării Internaționale a funcționării, dizabilității și sănătății, adoptată și aprobată de Organizația Mondială a Sănătății, și care relevă aspectul negativc al interacțiunii individ-context, veyi legea 448/2006 privind protectia și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap) Vezi definitia »