urá (-réz, át), vb. – 1. A cuvînta, a vorbi în public pentru a emoționa, pentru a convinge sau pentru a binecuvînta. – 2. A face urări de fericire, a binecuvînta, a felicita. – 3. A cînta sau a recita versuri cu ocazia Anului Nou. – Mr. or, ura. Lat. ōrāre (Cipariu, Gram., 44; Densusianu, Rom., XXVIII, 61; Șeineanu, Semasiol., 86; Pușcariu 1830; Densusianu, GS, II, 20; REW 6081), cf. it. orare, prov., cat., sp., port. orar, v. fr. orer, alb. ureum, uron (Philippide, I, 649). – Der. urăciune, s. f. (urare; felicitare; cîntec de sărbătoare), cf. orație; urat, s. n. (felicitare); urător, s. m. (persoană care umblă cu uratul); urătură, s. f. (formulă de felicitare cîntată); urări, s. f. pl. (panglici multicolore cu care se împodobește căciulița tinerilor morți) în Munt. Vezi definitia »

literatura sf Vezi definitia »

ninerá, nineréz, vb. I (reg.) 1. a alinta, a dezmierda, a mângâia, a răsfăța. 2. (refl.) a se afecta, a se fandosi, a se sclifosi. Vezi definitia »

Parafora juxtapune, similar metaforei,doua paradigme diferite pentru a forta perceptia inconceptibilitatii celei de a treia. Vezi definitia »

CRONOMETRÁ vb. I. tr. A măsura (cu cronometrul) durata unei acțiuni. [< fr. chronométrer]. Vezi definitia »